Asociaţia Metropolitană de Transport Public Cluj s-a constituit în anul 2013 în scopul înfiintării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionarii în comun a serviciului de transport public pe raza de competeţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional destinate înfiintării, modernizării şi/sau dezvoltării, dupa caz a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului, pe baza Strategiei de dezvoltare a serviciului de transport public.

Membrii fondatori ai Asociaţiei sunt Municipiul Cluj-Napoca, UAT Comuna Floreşti, UAT Comuna Chinteni, UAT Comuna Apahida, UAT Comuna Baciu, UAT Comuna Ciurila iar ulterior a aderat şi UAT Comuna Feleacu. La finalul anului 2020, in AMTPC a aderat si UAT comuna Gilau. In anul 2023, in AMTPC, au aderat UAT Aiton si UAT Petrestii de Jos. Incepand cu anul 2024, serviciile de transport public local se vor extinde si pe raza UAT-ului Savadisla.

Membrii asociaţi declară că interesul comun care a stat la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de transport public, în condiţiile unor tarife şi/sau taxe care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei şi principiul "poluatorul plăteşte", atingerea şi respectarea standardelor europene privind protectia mediului, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului de transport public.